Azi de diminteaţă, în jurul orei 11:00, am coborât până la magazin să îmi iau ceva de mâncare. Când m-am întors, la intrarea în scara de bloc, am văzut un afiş, pe care scria mare ANUNŢ. La început nu i-am dat prea mare atenţie, dar apoi am zis să îl citesc şi eu să văd ce scrie. Era un anunţ de la asociaţia de locatari, în care ne spunea să ne plătim datoriile şi restanţele. Pe la sfârşitul anunţului, mi-au atras atenţia două rânduri. Acestea spuneam:”Preţul apei a crescut;este vară putem să ne achităm datoriile”. Hei staţi un pic. Ce legătură are vara cu achitarea datoriilor sau cu cresterea preţului apei? Dacă cineva ştie ce legătură au să mă lămurească şi pe mine, că eu nici până la ora asta nu mi-am dat seama.