Intamplari


Da da ştiu, nu am mai scris de aproape 2 luni, mulţi m-au rugat să continui să scriu dar nu am facut-o pentru că nu am avut dispoziţia necesară nici subiecte (sau poate am avut dar e vacanţăăăăă). Dar se pare că am revenit. Nu vă promit 100 de posturi pe lună, poate nici câte unul pe zi dar când o să scriu, o să fie câte un articol bun. Gata cu pălăvragelile să trecem la treabă.

Eram eu ieri cu Fram pe afară stăteam frumos pe o bancă, când se apropie un băiat înalt, bine făcut ce să mai băiat frumos si aparent elegant. Când ajunge mai aproape de noi, nu am putut observa cum avea şosetele ridicate pana la genunchi (nici chiar dar aproape) în stilul moşilor care umbla pe stradă cu pantaloni scurţi, tricoul/cămaşa băgat/ă în pantaloni şi cu şosetele ridicate. Hai că pe bătrâneii ăia îi înteleg că nu se mai uită nici dracu la ei. Dar să revenim la băiat: stiţi de ce le avea aşa ridicate? Pentru căăăăăăă erau şoşeteţele Adidas măi…

Citeam postul acesta ieri, şi imediat mi-am adus aminte de clasa mea. Păi dragă Leo, noi suntem in aceeaşi situaţie ca şi tine. De ce? Păi să îţi explic. Totul începea într-o zi de marţi când diriginta noastră vine la oră şi ne propune o excursie. Toată clasa a sărit în picioare că facem, că dregem, că mergem, că pula mea pana mea. Căutăm noi cabană, sună tatăl unei colege la cabană, zicem perioada când ne hotărâsem împreuna cu doamna dirigintă, când vineri o auzim că nu poate week-end-ul acela. Ok, am înţeles. Am vrut să amânăm cu o săptămână, când jumate din clasă a sărit cu gura că eu nu pot, ălalaltu nu poate, tu ai o treabă şi din 25 de copii (o mână de oameni) am mai rămas doar 10 – 11 care mergeau. Păi ce excursie să faci tu cu 10 oameni? Şi uite aşa din clasa a 9- a până în prezent noi nu am făcut o excursie şi nici nu o să facem vreodată una.

Da, aţi citit bine. Voi povesti despre prima mea înjuratură. Dacă nu ar fi o povestire haioasă nu aş mai scrie-o. Să îi dăm drumul. Aveam cam 3  – 4 ani când am început să mă leg singur la şireturi. Era o zi frumoasă de primăvară (nu mai ţin bine minte), când tatăl meu a vrut să plecăm la ţară. Eu fericit că plecam la ţară, m-am dus primul la uşă să mă încalţ, doar de dragul de a mă lega la şireturi. Şi cum tatăl meu era pe fugă, pregătea cele necesare pentru plecare, a dat peste mine. Atât i-a trebuit.

Eu: “Futuţi gua mătii” (scriu exact cum ziceam când eram mic, să nu vă miraţi de ce lipsesc litere).
Tata: “Ce ai zis mă tu?”
Eu: “Futuţi gua mătii”
Tata: “Cui îi zici mă tu aşa?”
Eu: “Ţie!!!”

Bineînţeles că nu am luat bătaie, mama a auzit şi a venit repede la uşa şi râdea împreuna cu tatăl meu şi eu mă uitam cu o privire de ucigaş la amândoi. De unde ştiam eu înjurătura asta? Păi cu vreo o lună înainte am fost cu toată familia tot la ţară, când o căruţă ne-a tăiat calea, şi tata a scos capul pe geam şi a spus înjurătura reprodusă de mine mai sus. Şi eu am ţinut minte înjurătura şi asteptam momentul oportun ca să o zic.

Acum câteva săptămâni am fost răcit şi luam antibiotice din 6 în 6 ore. Una dintre orele când trebuia să iau pastila era 24:00. Deobicei pe la ora aceea eu dormeam dus, şi mă trezea ori mama ori tata ca să îmi dea pastila. Într-o zi m-a trezit tata, sau cel puţin aşa susţine el că eu la nici 8 ore după aceea nu îmi mai aduceam aminte nimic. A avut un pic de furcă cu mine căci (după spusele lui) nu am vrut să iau nimic. Mi-a reprodus dialogul purtat de el cu mine. Bineînţeles eu dormeam.

El: Hai Rareş să îţi dau pastila.
Eu: Ce pastilă mă, lasă-mă să dorm.
El: Hai mă că e 12 trebuie să iei pastila.
Eu: Mă da tu nu auzi să ma laşi să dorm? N-am chef de pastilă.

Deci nici mie nu mi-a venit să cred când am auzit aceste vorbe. Am râs de nici nu mă mai ştiam.

Când am trecut în clasa a IVa, Guvernul, parcă nu mai ţin bine minte, a aprobat o lege prin care toţi copiii claselor I – IV vor primi pe fiecare zi câte un corn şi un pahar cu lapte. Aşa că în fiecare zi de şcoală 2 maşini erau în faţa intrării de la elevi distribuind cornurile şi laptele. La noi în clasă nu beau toţi laptele, în schimb cornurile se terminau la fel de repede pe cum s-au adus. Şi rămâneau în medie vreo 10 pahare cu lapte pe care le luam ba eu, ba alţi colegi, uneori făceam cu schimbul. Dar, nu le duceam pe toate acasă pentru că drumul meu spre apartamentul meu unde stau şi acum deasemenea, era o strada nu principala, dar treceau foarte multe maşini. Şi ce credeţi voi că faceam cu câte 2 – 3 cutii de lapte? Păi le puneam în mijlocul drumului şi treceau maşinile peste ele. Unele treceau şi spărgeau cutia de lapte şi se făceau totuna maşinile. Noi, deobicei mergeam câte 3 în aceeaşi direcţie iar în momentul în care maşinile se murdăreau începeam să râdem in hohote. Unii şoferi se opreau la noi şi mai scoteau capul pe geam spunandu-ne câteva de dulce. Dar pe noi nu ne interesa şi râdeam în continuare. Nu treceau mai mult de câteva minute şi reluam procedeul. Aşa am făcut până s-a terminat clasa a IVa. Nu ştiu ce aveam dar pur şi simplu nu ne puteam oprii din a face chestia asta pe fiecare zi. Cred că cel mai mult ne plăcea când se spărgea cutia, iar laptele curgea pe asfalt şi pe maşinile oamenilor. De, eram şi noi mici şi tâmpiţi.

Cu acest articol particip la concursul organizat de eMAG cu ocazia lansării în România a gamei de laptopuri HP Pavilion pe 30 octombrie 2008. Concursul este jurizat de Victor Kapra şi de reprezentanţii eMAG.

3 ‘umate

Intr-adevăr nu am încă 18 ani însă acest lucru nu m-a oprit de la a face ceva memorabil pentru viaţa mea acum 13 ani.
La numai trei ani (cât aveam eu acum treisprezece ani) deja făcusem cunoştinţă cu tehnologia, cu televiziunea şi cu titlul de învingător! Participam la “Teletopul Micilor Vedete” – un lucru destul de curajos pentru un băiat. Ca dovadă, am fost singurul “cavaler” între trei fete.
Se pare că cifra 13 nu este deloc una cu ghinion: HP lansa Pavilion iar eu eram gata să-l încerc. Păcat că nu a ajuns până la mine atunci, pierzându-se undeva pe drum!
Cam aşa eram eu pe vremea când primul PC multimedia creat de către HP era lansat. Se vede că mediul în care mă simţeam cel mai bine – tehnologia audio-vizuală – a inspirat binecunoscutul brand în dezvoltarea unui astfel de gadget portabil.
Eu sunt “Goe – mariner”… Vizionare plăcută!

De la ora 12 de când am ajuns acasă, nişte cocalari stau jos cu maşinile şi asculta numai manele… De ţipat nu poate nimeni să ţipe la ei, că cine ştie ce ravagii fac. M-am săturat. Nu mai suport. Asculta numai LIVE-uri lălăite şi de toată jena… Oare când o să se deştepteze lumea şi să îşi dea seama că manelele sunt de căcat? Toate se referă la 4 lucruri: bani, duşmani, viaţă, şi femei… Dacă aş ajunge preşedinte (deşi nu sunt făcut pentru slujba asta), aş interzice manelele, dar mai înainte mi-aş angaja vreo 5000 de gărzi de corp, şi încă 5000 de jandarmi, pentru că sigur o să ma trezesc cu peste 3 sferturi din populaţia României peste mine…

LE: Tocmai acum o jumătate de oră au terminat ăştia cu muzica lor…

Next Page »