July 2008


Acum două minute, am dat din greşeală pe RealitateaTV, unde am văzut o ştire despre inundaţiile din Moldova. Oricum toate posturile de televiziune dau aceeaşi ştire de câteva zile încoace, dar nu asta era important. Să vă povestesc ştirea, că filmuleţ nu am cum să vă dau. Erau doi reporteri într-un sat afectat de inundaţii, unul se afla într-o tabără la marginea comunei, iar altul statea de vorba cu sinistraţii prin sat. La un moment dat, cel care era în interiorul comunei, a spus o frază care m-a şocat rău de tot: “Din păcate niciuna dintre casele afectate nu avea asigurare, deci pagubele sunt destul de mari”. Păi hai să analizăm un pic situaţia. Un om bătrân care are pensie de 150 RON pe lună, şi care doar vara mai scoate ceva bani din grâu, porumb etc. nu cred că îşi permite o asigurare de locuinţă. Nici marea majoritate de la oraş, nu are asigurare de locuinţă, şi au cei de la ţară. Reporterii din ziua de azi ce stiri mai scot.

Acum două veri, cea mai mare parte din vacanţă, mi-am petrecut-o la ţară, unde aveam foarte mulţi prieteni şi nu duceam lipsă de distracţie. Mă culcam pe la 5 – 6 dimineaţa şi mă trezeam pe la 3 – 4 după masa. Mâncam, ma îmbrăcam şi mă duceam prin sat pentru a aduna toţi prietenii. Seara deobicei înainte de discotecă, ne strângeam toţi la poarta unuia dintre noi şi începeam să povestim tot felul de chestii, tot ce ne trecea prin minte. Într-o seară nu aveam ce face, aşa că am început să sunăm la tot felul de numere pe care le scoteam pe loc. Era perioada când Cosmote lansase opţiunea aceea cu 2000 de minute cu 2 euro pe lună. Aşa că nu duceam lipsă de minute. Şi ne-am apucat să sunăm. Ne răspundeau şi tineri şi bătrâni, iar noi le spuneam că sunăm în legătură cu diverse obiecte pe care le-am văzut noi în nu ştiu ce ziar, şi că am fi interesaţi să le cumpărăm. Am nimerit un bătrân căruia i-am zis că am sunat pentru maşina de cusut, iar el ne-a zis “Da o mai am, cer 200 de Lei, negociabil”. Când am auzit am început să râdem toţi şi am închis (am uitat să menţionez că telefonul era pe speaker). Ne-am plictisit foarte repede de dat telefoane. Deodată un prieten a scos o pipă din buzunar şi a zis să fumăm. Avea şi tutun şi chibrite la el. Şi s-au apucat să fumeze din pipă. În câteva minute însă i s-au terminat proviziile de tutun, aşa că au lăsat-o deoparte, până mi-am adus eu aminte că bunicul meu are nişte tutun acasă. Aşa că am luat un prieten cu mine şi am plecat spre casa mea. Când am ajuns la faţa locului, bunicul mi-a spus că tocmai terminase de fumat ultima legătură, şi că nu mai are, tocmai peste câteva zile face rost. Aşa că ne-am uitat prin jur gândindu-ne ce să îi punem în pipă ca să nu îl dezamăgim. Prima dată am vrut să îi punem nişte iarbă uscată, dar mai apoi am vazut ceva ciudat pe jos… Ne-am uitat mai bine şi erau nişte excremente de capră uscate. Am zis că e mai bine să îi punem excremente, decât iarbă, că poate aşa se lasă şi ei de fumat. Am luat un pic cu o lingură, le-am îndesat cu coada ei, sfărâmându-le şi le-am pus în pipă. Am mai pus un pic într-o folie, aplicându-le acelaşi tratament – pentru orice eventualitate, poate îi place. Am plecat de acasă, şi în 10 minute am fost la poarta lui, unde eram adunaţi toţi. I-am dat pipa, şi-a aprins “tutunul” şi a început să fumeze. A tras el 2 – 3 fumuri, până i s-a părut ceva ciudat şi ne-a întrebat dacă chiar e tutun. Noi i-am zis că da, iar el a fumat în continuare. Peste 2 minute am auzit o afirmaţie din partea celui care fuma, pe care nu o să o uit niciodată, şi de fiecare dată când imi aduc aminte de ea, încep sa râd: “Mă, dar de unde îl are bunicul tau că e chiar mai bun decât al meu!”. Când am auzit am început să râdem, şi timp de 5 minute toţi se uitau la mine şi la prietenul meu care venise acasă la mine, şi nu înţelegeau. Când în sfârşit ne-am oprit din râs, i-am spus de ce i s-a părut lui că are un gust deosebit, dar nu cred că era şi mai bun. După faza aceea rar ne-am mai întâlnit cu el.
Pentru concursul oganizat de VisUrat.

Eram în ziua de revelion, când eu şi familia mea am decis să facem o vizită unei cunoştinţe foarte apropiate, şi de ce nu să ne petrecem şi revelionul în compania acestora. Am sunat pentru a ne asigura că nu sunt ocupaţi sau că sunt plecaţi. Ne-au confirmat că sunt acasă, şi în ciuda faptului că erau cu pregătirile în plină desfăşurare, au zis că putem să venim, şi chiar să ne petrecem ziua de revelion cu ei. Am plecat cu maşina, şi în drum am oprit la un magazin pentru a cumpăra două sticle de şampanie, şi câteva sticle de suc. Am ajuns în sfârşit la rude şi a început petrecerea. Muzia era dată la maxim, eu cu verişorul meu stăteam în dormitor şi ne uitam la un film ca să treacă timpul mai repede. Mama verişorului meu încă făcea sarmalele, pentru că nu avusese timp deoarece a fost prin oraş să cumpere cele necesare petrecerii de revelion. Aşa că in casă era un miros de îţi lăsa gura apă. În sfârşit se termina filmul pe care îl urmăream, şi ne-am decis să ne alăturăm invitaţilor care stăteau la masă în bucătărie, la un pahar de bere. Când am ajuns acolo, mama verişorului meu, separase sarmalele în doua oale, chipurile pentru a se face mai repede. Atunci mi-a venit prin gând o idee, pe care niciodată nu cred că o să o mai pun în aplicare. Am mai stat noi un pic de vorbă ca între rude, până s-au plictisit toţi şi au plecat fiecare pe unde avea chef: tata cu tatăl verişorului meu au plecat să cumpere tortul, iar mama cu mama lui, au plecat în cameră să se uite la nişte poze. Noi am mai stat în bucătărie, când am zis că e timpul să punem in aplicare planul. Am luat o cană din care ştiam că toarma mama apă pentru sarmale (că ştiţi că aşa se face), şi am golit-o de apă, şi am pus 3 sferturi spirt şi un sfert de apă. Am pus-o liniştiţi pe chiuvetă, asteptând să vină mama lui să toarne cana de apă. Nu a durat mult şi a şi venit. A luat prima oala din cuptor şi a pus-o pe aragaz, ochiul pe care a pus oala fiind aprins, şi a turnat cana. Ce a urmat cred că vă imaginaţi. A tâşnit o flacără până în tavan, de a lăsat o urmă neagra de toată frumuseţea. Sarmalele s-au ars la fel şi sprancenele mamei verişsorului meu. Când a întrebat cine a făcut toată “măgaria” (pentru ea) asta, verişorul meu a luat toată vina asupra lui pentru că ştia că lui nu îi va face nimic. Sarmalele din oala respectivă nu au mai putut fi “salvate”, însă cea mai mare parte se afla in cealalaltă oală. După acest mic incident am avut parte de o petrecere de revelion reuşită. Ce să faci suntem şi noi mici numai la prostii ne gândim.
Pentru concursul organizat de VisUrat.

Vare trecută am fost împreuna cu doi prieteni într-o tabără la Predeal, organizată de o profesoară din liceul meu. Nu prea o cunoşteam, aşa că ne-am aşteptat să nici nu ne bage prea tare în seamă. Ne-am făcut noi bagajele, ne-am urcat în tren şi am pornit. Pe drum, profesoara a trecut prin fiecare compartiment cu o listă, şi ne spuneam numele fiecare pentru a se asigura că nu “ne-a uitat” în gară. Cum a intrat în compartiment, a şi început calvarul pentru noi. Se uita cu o privire de parcă avea în gând să ne mănânce de vii. Atunci ne-am dat seama ce fel de însoţitoare vom avea. Dar era doar începutul. Nici nu ne puteam închipui ce gânduri mai avea. Am ajuns la destinaţie fără a-i mai vedea faţa însoţitoarei. Ne-am cazat la un fel de motel, iar peste câteva minute a venit timpul pentru masă. După prânzul care a fost atât de bun, încât am zis că pe toată durata taberei nu voi mai mânca la cantina respectivă, profesoara ne-a chemat pe toţi pentru a ne explica regulile. Şi a început: (more…)

Şcoală. Oră de matematcă. Profesorul ne explică cât fac 2+2, iar noi nici nu îl băgam în seamă. Poate că ştiam răspunsul la problema lui, dar mai degraba toţi eram cu gândul la vacanţă. Pe hol zgomote de bormaşina şi de ciocane: ne pun termopane. Poate că şi zgomotul de afară ne făcea să ne plictisim şi mai tare. Suna clopoţelul. Ne-am trezit cu toţii şi am ieşit in grabă pe hol să scăpăm cât mai repede de oră. Era pauza mare. Am dat buzna la cel mai apropiat magazin şi ne-am luat ceva sa mâncăm, chipurile pentru a prinde forţă pentru restu orelor din ziua respectiva. Ne-am întors în clasa pentru a ne savura mâncarea, căci afară era mult praf pentru că tocmai ce dăduseră muncitorii vechile geamuri (erau de lemn, şi putrezite scoteau mult praf). Dupa ce am terminat de mâncat, eu împreună cu câţiva colegi din clasă, ne-am dus la baie sa ne spălam pe mîni (şi nu, nu ne ducem ca fetele câte 3 – 4 in grup, iar dacă una se p**ă pe ea, singură nu se duce poate să şi moară). Când să intrăm la baie, în dreapta noastră ce vedem: un ramă de la geamurile vechi care avea forma unei cruci imense. Deodată ne-a venit o idee:
“I-a să scriem numele uneia de la noi din clasă şi să ne ducem cu crucea în clasă?”
“Bă eşti nebun ne omoară aia dacaă scriem!”
“Lasă mă că nu ne omoară. Apropo, tu mai ai melodia aia de înmormântare pe telefon?”
“Da o mai am.”
“Atunci hai să pornim cu cortegiul funerar prin scoală”
“Eşti nebun…”
Şi aşa am pornit cu cortegiul prin scoală. În drum spre clasă am trecut pe coridor, unde toată lumea se uita la noi şi începea sa rîdă. Ţin să menţionez că muzica se auzea foarte tare, doarece era pe un N73, şi era înregistrată chiar la o înmormântare şi se auzeau şi nişte babe cum ţipau. Apoi am ajuns în clasă unde toţi au început să râdă, numai noi cei care ne duseserăm la baie ne prefăceam că plângem, şi urlam în gura mare:”a murit domne, a murit”. Pe la alte clase nu am mai putut ajunge cu cortegiul, deoarece ne-a oprit “titulara” crucii şi ne-a zis că dacă mai mergem ne pîrăşte. Totuşi a fost o atmosferă pe care nu o voi uita niciodată.
Pentru concursul organizat de VisUrat.

După cum ştiţi şi voi, dacă nu vă spun eu acuma, Blogatu’ face Blog Review la cine doreşte (şi când doreşte şi el bineînţeles). Astăzi a avut chef de blog review-uri, aşa că l-am rugat să imi facă şi mie unul. A acceptat şi peste câteva minute acesta a fost gata. Vă voi arăta videoclipul:

Sfaturile pe care mi le-a dat Blogatu’ sunt foarte bune şi voi ţine cont de ele, şi am să încep cu schimbarea temei, asta când voi găsi una mai frumoasă. De restul o să mă ocup imediat ce voi avea alta temă. Multumesc Marius pentru blog review.

Pentru ca mi s-a luat de banneru acela cu pisica, am rugat un coleg care se pricepe la Photoshop să îmi facă şi mie 2 bannere. El a acceptat şi mi-a făcut cele 2 bannere după părerea mea super frumoase. Bannerele le puteţi vedea mai jos un pic.
Acesta este bannerul cel mare.
Acesta este bannerul mic.
Dacă vă plac (sau nu vă plac) aceste bannere, aştep păreri despre cum pot să le fac să arate mai bine. Orice critică va fi luată în calcul. Nu mă voi supăra dacă o să îmi spuneţi că sunt nasoale sau alte chestii dastea. Aştept păreri.

Next Page »