Şcoală. Oră de matematcă. Profesorul ne explică cât fac 2+2, iar noi nici nu îl băgam în seamă. Poate că ştiam răspunsul la problema lui, dar mai degraba toţi eram cu gândul la vacanţă. Pe hol zgomote de bormaşina şi de ciocane: ne pun termopane. Poate că şi zgomotul de afară ne făcea să ne plictisim şi mai tare. Suna clopoţelul. Ne-am trezit cu toţii şi am ieşit in grabă pe hol să scăpăm cât mai repede de oră. Era pauza mare. Am dat buzna la cel mai apropiat magazin şi ne-am luat ceva sa mâncăm, chipurile pentru a prinde forţă pentru restu orelor din ziua respectiva. Ne-am întors în clasa pentru a ne savura mâncarea, căci afară era mult praf pentru că tocmai ce dăduseră muncitorii vechile geamuri (erau de lemn, şi putrezite scoteau mult praf). Dupa ce am terminat de mâncat, eu împreună cu câţiva colegi din clasă, ne-am dus la baie sa ne spălam pe mîni (şi nu, nu ne ducem ca fetele câte 3 – 4 in grup, iar dacă una se p**ă pe ea, singură nu se duce poate să şi moară). Când să intrăm la baie, în dreapta noastră ce vedem: un ramă de la geamurile vechi care avea forma unei cruci imense. Deodată ne-a venit o idee:
“I-a să scriem numele uneia de la noi din clasă şi să ne ducem cu crucea în clasă?”
“Bă eşti nebun ne omoară aia dacaă scriem!”
“Lasă mă că nu ne omoară. Apropo, tu mai ai melodia aia de înmormântare pe telefon?”
“Da o mai am.”
“Atunci hai să pornim cu cortegiul funerar prin scoală”
“Eşti nebun…”
Şi aşa am pornit cu cortegiul prin scoală. În drum spre clasă am trecut pe coridor, unde toată lumea se uita la noi şi începea sa rîdă. Ţin să menţionez că muzica se auzea foarte tare, doarece era pe un N73, şi era înregistrată chiar la o înmormântare şi se auzeau şi nişte babe cum ţipau. Apoi am ajuns în clasă unde toţi au început să râdă, numai noi cei care ne duseserăm la baie ne prefăceam că plângem, şi urlam în gura mare:”a murit domne, a murit”. Pe la alte clase nu am mai putut ajunge cu cortegiul, deoarece ne-a oprit “titulara” crucii şi ne-a zis că dacă mai mergem ne pîrăşte. Totuşi a fost o atmosferă pe care nu o voi uita niciodată.
Pentru concursul organizat de VisUrat.