Aseara s-a disputat finala Campionatului European de Fotball 2008. Din păcate a câstigat Spania, iar eu doream să invingă Germania. Mă rog, asta este, la fotball nu prea se ştie cine câstigă. Oricum nu aici e buba… Prin minutul 60 nervos că deja Spania conducea Germania cu 1 – o din minutul 33, văd eu pe televizor nişte dungi. Nimic ieşit din comun… Mă gândeam că iar e de la transmisiune şi că se va rezolva imediat. Peste câteva minute acele dungi dispar. Trec secundele meciului şi eu eram tot mai nervos că nu mai dă Germania gol. Prin minutul 80, iar văd acele dungi ciudate… Mă gândesc eu că iar o fi de la transmisiune, că peste 2 minute au dispărut. Eram şi mai mult nervos că nu mai dau nemtii gol. În sfârşit se termina meciul, arbitrul fluiera finalul, eu fierbeam că Spania e noua campioana a Europei, când televizorul se stinge şi iese fum din el. Ce să mai fac… S-a ars televizorul… Măcar am apucat să văd tot meciul… Deci acum ziceti voi ce a fost? Noroc sau ghinion?
June 2008
June 30, 2008
Noroc sau ghinion?
Posted by Raresh under Uncategorized | Tags: finala campionatului, ghinin, noroc, televizor |Leave a Comment
June 28, 2008
Armin Van Buuren la Bucureşti
Posted by Raresh under Uncategorized | Tags: Armin Only, Armin Van Buuren, show, turne |Leave a Comment
The Mission prezintă Armin Van Buuren într-un show care a făcut înconjurul lumii, Armin Only, într-un turneu senzaţional. În cadrul Armin Only, artistul petrece toată seara evenimentului la pupitru mixând şi condimentând seturile sale care pot ajunge şi la opt ore cu diversi solişti, alături de care interpretează cele mai iubite piese de pe albumele sale. Este un spectacol de muzică, lumini si senzaţii, un eveniment unic. Nu este nevoie sa iti imaginezi, trebuie doar să vii la Arenele Romane pe 28 iunie 2008.
Pret/bilet:
Bilete in avans : 35 RON
La intrare : 50 RON
www.bilete.ro
June 27, 2008
Grădină în spatele blocului
Posted by Raresh under Intamplari | Tags: bloc, gradina, rosii, vecini, vopsit |Leave a Comment
După cum v-am spus şi în povestirile celelalte am nişte vecini tare ciudaţi. Dacă vă m-ai amintiţi unul creştea găini în pod, altul ţine uşa deschisă de la intrare cât e ziua de lungă (în special când face mâncare). În momentele următoare am să vă povestesc despre alt vecin, tot aşa ciudat ca ceilalţi. Să-i dăm drumul.
În spatele blocului, există o grădiniţă de 10×10m. E pătrată şi e împărţită în două, fiecare jumătate având proprietarul ei. Jumătatea din faţa scării mele este a unui boşorog, divorţat şi pensionat pe caz de boală. Cealaltă jumătate e a unui cuplu de tineri de pe scara alăturată. Tinerii au cumpărat grădina odata cu apartamentul. Acolo erau plantaţi doi cireşi şi un smochin. Nu au tăiat pomii aşa că au rămas acolo (cireşii sunt o sursa importanta pentru noi când vine vara. De fiecare dată le luăm toate cireşele, dar le mai ducem şi lor, pentru a ne lăsa să mai luăm şi noi). (more…)
June 26, 2008
Germania – Spania
Posted by Raresh under Uncategorized | Tags: campionat, concurs, finalista, germania, spania |[4] Comments
În sfârşit s-a decis şi ultima finalistă de la Campionatul European de Fotball 2008. Spania va întâlni Germania, Duminica când se va decide Campioana Europei. După 24 de ani Spania s-a calificat in finală. După câte am înţeles Spania este singura echipă neînvinsă la acest Campionat. Eu unu ţin cu Germania, pentru că nu îi suport pe spanioli. Un pronostic aşa ca de finala: 2 – 0 pentru Germania. Cu ocazia aceasta lansez un mini concurs: cel care ghiceste scorul şi campioana Europei, va primi un premiu, şi anume, voi afişa bannerul lui pe blogul meu timp de o lună. Cei care vor să participe să lase un comentariu cu pronosticul, iar in caz de câstig o sa scriu eu tot un comentariu pentru a lua legatura cu câstigatorul. Bafta
June 26, 2008
Ziua Drapelului Naţional
Posted by Raresh under Uncategorized | Tags: 26 iunie, Bucuresti, drapel, national, sarbatoare |1 Comment
Astăzi s-a sărbătorit la Bucureşti, Ziua Drapelului Naţional. Ziua Drapelului se sărbătoreşte de 10 ani în România şi a fost instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, când guvernul revoluţionar a decretat Tricolorul – roşu, galben şi albastru. Sincer să fiu nici eu nu ştiam, dar am aflat astăzi (nu cred că o sa ţin minte până la anul, dar măcar să o sărbătorim anul acesta).
June 25, 2008
Poliţia Comunitară vs. Poliţia Rutieră
Posted by Raresh under Intamplari | Tags: comunitara, politia, rutiera |[4] Comments
Ieri seară pe la ora şapte, după ce m-am plimbat vreo câteva ore cu vărul meu cu maşina, am decis să dau o tură cu un prieten cu bicicletele. Am vorbit eu cu el ca la şapte jumătate să ne întâlnim la Poştă să ne plimbăm. La ora stabilită ne-am întâlnit, ne-am salutat şi am plecat să ne plimbăm. După o jumătate de oră, ne opreşte poliţia comunitară (poliţia comunitară e aşa zisa poliţie care se plimbă toată ziua pe stradă, ori cu Loganu prin oraş) să ne avertizeze că dacă ne mai prinde odata pe trotuar ne dă amendă. Şi noi l-am întrebat politicos: (more…)
June 19, 2008
Coteţ… pe bloc…
Posted by Raresh under Intamplari | Tags: bloc, cotet, gaini, Intamplari, vecini |Leave a Comment
Sunt aproape două zile de când nu am mai scris pe blogul meu. Să nu vă gândiţi că am stat degeaba, am căutat un domeniu pe care să pun acest blog şi am mai învăţat câte ceva despre wordpress. Dar iata că astăzi revin cu o poveste nou nouţă despre vecini mei cei “dragi”. Să-i dăm drumul. La etaj cu mine locuieşte un om singur, care iese din casă doar să urce in pod să işi ia…ouă (in timpul acela doar el dintre cele 3 familii care locuiesc la etajul 4 printre care şi familia mea, avea pod). Intr-o zi m-am întâlnit cu moşul şi l-am întrebat: (more…)
June 17, 2008
“La pescuit de… şobolani”
Posted by Raresh under Intamplari | Tags: Intamplari, pescuit, povestiri, sobolani, vecin |Leave a Comment
În momentele următoare am să vă povestesc încă o intâmplare legată de vecinii mei. Defapt acum este legată doar de cel de la etajul al doilea (cea mai nesuferită vecină pe care am avut-o vreodată, niciodată nu îi tace gura, toată ziua trăncăne şi cel mai mult mă enervează când ţine uşa deschisă de la intrare,când face mâncare, să iasă tot mirosul de la preparatele ei. Ce-ar fi să ţinem toţi vecinii uşile deschise atunci când facem mâncare? Unde am ajunge? Ar mirosi casa scării ca bucătăria unei cantine.) (more…)
June 16, 2008
Candidat în alta lume
Posted by Raresh under Ciudatenii | Tags: alegeri, alta lume, candidat, mort, Romania |[2] Comments
Cred că aţi aflat şi voi de la ştiri, că într-o comună nu mai ştiu prin ce judeţ, un candidat a murit, dar oamenii au continuat să îl voteze, cică din respect pentru el, că a fost nu ştiu câţi ani primar in acea comună. Liderii partidului de la care era candidatul la primărie, au solicitat retragerea lui de pe liste, dar BEC (Birorul Electoral Central) nu a aprobat acest lucru, deoarece, culmea… nu s-au mai semnalat astefel de cazuri, deci nu există nicio lege care să spună ce să se facă în acest caz. Până aici nimic ciudat (cel putin aşa cred), dar buba vine tocmai astăzi când s-au dat rezultatele alegerilor. Şi ghiciţi cine a câstigat. Da exact a câstigat candidatul mort… Sper să poată să conducă primăria de acolo de unde se afla el… Totuşi Dumnezeu să îl odihnească în pace… Trăim în România, ţara unde totul este posibil…
June 16, 2008
Nasterea unui artist
Posted by Raresh under Uncategorized | Tags: artist, nasterea, rapper, tupac |1 Comment
Tupac Amaru Shakur (16 iunie 1971 – 13 septembrie 1996), a fost cunoscut sub numele de 2Pac sau Makaveli. Tupac a fost cel mai mare artist rapp al timpului lui. Din păcate a murit la fel de repede precum s-a şi născut. În noaptea de 7 septembrie 1996 Tupac a petrecut o noapte alaturi de asociatul său Suge Knight. Cei doi s-au urcat in masina lui Suge si au prin oraş. Au oprit la culoarea roşie a unui semafor, când deodată a apărut un Cadillac alb condus de o persoana necunoscută, care a deschis geamul şi a tras înspre maşina în care se aflau cei doi. Toate gloanţele l-au nimerit pe Tupac, Suge scăpând doar cu o sperietură. După 6 zile de la incident Tupac a murit pe patul de spital datorită problemelor pulmonare. Aşa a sfârşit un mare rapper american. RIP Tupac Amaru Shakur.







